O poveste..

Poate toate lucrurile se intampla pentru ca asa le este cursul, si oamenii pleaca , sau aleg sa plece de langa noi tocmai pentru a face loc altcuiva, care ne merita si ne iubeste cu adevarat ...

Dar pana la urma ce e iubirea ? Putem percepe acest sentiment in acelasi fel ? Putem privi intr-o singura directie si sa vedem aceleasi lucruri ? Ce se intampla cand de fapt iubirea nu e altceva decat o durere imensa , si o stare in care nu reusesti sa-ti mai simti sufletul? Imi vine de nenumarate ori in gand afirmatia...” Daca nu simti nu doare, cine nu traieste nu moare” , cred ca aceasta afirmatie e mai mult decat potrivita pentru unele momente.

Unde ne pierdem, cat gresim, oare chiar gresim ? Consider ca fiecare greseala ne aduce exact in punctul in care trebuie sa fim. 

Nu consider ca gresim, daca suntem egoisti  si ne dorim prea mult sa fie langa noi mereu omul pe care il iubim , nu cred ca putem condamna faptul ca un om isi doreste prea mult un alt om. Poate gresim cu totii atunci cand nu suntem in stare să ne asumam cand simtim intr-adevar asta , poate gresim cu totii cand ne punem toata increderea intr-un alt om.. 

Nu stiu daca putem vorbi neaparat despre cine ce merita , cred cu tarie ca viata ne aduce in locul in care trebuie sa fim, iar daca se intampla ceva in vietile noastre, frumos sau urat.. trebuie sa acceptam totul exact asa cum ni se da, pentru ca poate toata durerea de acum, va fi fericire de maine, chiar daca ne impotrivim, trebuie sa lasam acceptarea sa-si faca locul in fiecare poveste.

Poate povestea mea, sau povestea ta s-a incheiat, poate frumoasa ta poveste de iubire a ajuns la final , cu toate ca ne e imposibil sa acceptam unele lucruri atat de usor , dar, cu siguranta toate lucrurile ni se intampla cu un motiv, si cu siguranta, mai devreme sau mai tarziu vom afla si motivul.

Poate de cele mai multe ori credem ca durerea pe care o simtim nu va mai trece vreodata, ne invinuim pentru fiecare gest, si credem ca niciodata nu vom mai fi la fel... la fel de fericiti, la fel de increzatori, la fel de naivi .. si  nu e drept, nu e corect sa ne pierdem increderea in iubire pentru ca ne-am lasat dezamagiti de oameni care nici macar nu au cunoscut-o, nu e drept sa renuntam la iubire pentru niste oameni care nu au avut cum sa ne-o arate. Oamenii ofera ceea ce au in suflet, iar daca un om nu e capabil sa-ti ofere iubire, lasa-l sa ofere in alta parte ceea ce are in suflet. Stiu ca multi dintre noi suntem convinsi ca dragostea  e mult prea puternica pentru orice obstacol, dar la un moment dat vine un moment in care iti dai seama ca unele obstacole nu depind de tine, nu depind de noi, iar atunci trebuie sa ne dam la o parte. La finalul oricarei povesti tot ceea ce suntem capabili sa facem intr-un ultim moment este sa ne invinuim unul pe altul , cand de fapt vinovatii nici macar nu trebuie cautati , atata timp cat esti constient ca lucrurile nu merg in directia in care sufletului tau ii e bine , e important sa reflectezi asupra situatiei si sa tragi linia, sa imparti , sa desparti iar mai apoi sa iei o decizie.. decizie care te poate marca pe viata, sau te poate face cel mai fericit om, e alegerea ta.

Regrete ?  Cred ca singurul regret pe care il putem avea atunci cand ni se termina o poveste este ca nu am iubit mai mult, chiar daca am facut-o probabil la cele mai inalte cote, e foarte important sa nu avem regrete, si sa putem oricand sa spunem, ca daca am avea posibilitatea sa ne retraim viata, am face exact aceleasi alegeri, si am alege sa traim la fel.

Pareri de rau ..probabil ajungem sa ne para rau ca am cunoscut finalul, si ca noi oamenii, de cele mai multe ori nu avem  capacitatea de a ne asuma anumite lucruri, de a spune lucrurilor pe nume, iar cand ne dam seama de acest lucru, pentru cei mai multi dintre noi, e prea tarziu..

Ce ne ramane la final ? ? Ne raman amintirile, amintirile pe care nu ni le poate lua nimeni vreodata, ne pot lua orice, putem pierde orice .. incepand de la suflet, inima, iubire, viata, si pana la suflare, dar nu ne poate lua nimeni  ceea ce am trait langa omul iubit, nu-ti poate lua nimeni fiecare zambet , fiecare dimineata care iti parea perfecta, nu-ti poate lua nimeni momentele de extaz, si de fericire maxima, probabil multi, daca incercam o intoarcere in timp, avem amintiri in care am plans de fericire , in care lacrimile erau cel mai bun mod de a ne exprima fercirea simtita.

Actionam si reactionam la nervi? Spunem cuvinte pe care mai apoi le regretam..?

Ne pierdem cumpatul si increderea…? Da,da si din nou DA !

Avem nevoie de ani intregi, pentru a cladi si a construi o poveste, si totul se poate darama intr-o singura clipa ... increderea se castiga, increderea se dobandeste iar poate intr-un final niciunul nu o mai merita.

E important sa incercam sa ne amintim tot ceea ce ne-a facut fericiti, si de toate momentele de bucurie, sa lasam toata durerea sa se transforme in uitare, sa putem sa ne gandim cat de fericiti am fost. 

Pana la urma fericirea am simtit-o langa oamenii care au ales intr-un final sa mearga pe un alt drum , pana la urma de la oamenii pe care acum ni se pare ca nu-i mai cunoastem, si ca nici nu i-am cunoscut vreodata am invatat sa fim fericiti. 

Intr-un final, ceea ce conteaza e sa invatam, sa ne despartim frumos de lucrurile care candva ne-au facut pe deplin fericiti, sa invatam sa lasam oamenii sa zboare si sa-si gaseasca locul, poate locul lor nu e langa noi, si poate nici locul nostru nu e langa ei.

E nevoie sa simtim durere, ca sa putem  invata din nou sa zambim si sa fim fericiti, e nevoie sa cunoastem durerea, pentru a putea face fata fericirii care nu va intarzia sa apara, trebuie sa stim ca toata frumusetea vietii sta in noi si ca doar de noi depinde cat de fericiti ne dorim sa fim.

Nu stiu in ce masura va place razbunarea, sau cat de mult va doriti sa se intoarca totul asupra omului care v-a ranit , repet, oamenii ofera doar ceea ce au in suflet, mai mult nu au de unde..Dar daca totusi exista, asa numita karma,sper ca de data asta sa se abtina, mi-as dori ca toata durerea pe care o simtim cu totii atunci cand ni se termina o poveste, sa dispara pur si simplu, si sa nu mai apara vreodata in niciun suflet,  desi stiu ca poate primul instinct pe care il avem intr-o situatie similara e sa ne razbunam, sa facem rau, sa gandim rau... oamenii slabi vor razbunare, si oamenii fara personalitate gandesc in acest fel, consider ca lucrurile care trebuie sa se intample se intample oricum.

Eu vreau sa invatam sa multumim atat vietii cat si omului care a avut grija de noi si de fericirea noastra pe toata durata (povestii) si sper ca fericirea sa se instaleze atat in sufletul meu, cat si in sufletele voastre.

Sa invatam sa multumim pentru amintiri, pentru sfaturi, pentru vise , si pentru fiecare moment in care am simtit ca vom cadea, si iar ei au fost acolo sa ne ridice.

Viata trebuie lasata sa se intample, oamenii trebuie lasati sa plece, si sufletul trebuie vindecat prin stare de bine si energie pozitiva , ceea ce transmiti, primesti , ceea ce ai suflet, daruiesti.... ceea de gandesti atragi. 

Vreau doar liniste si pace, vreau ca sufletele noastre sa-si gaseasca locul, si sa invete sa traiasca in armonie, dorinta mea cea mai mare este sa reusim sa invatam sa traim pentru noi. Sa ne amintim mereu ca trebuie sa ne punem pe primul loc, si sa nu uitam sa ne iubim in primul rand pe noi, iar mai apoi pe ceilalti.

Nu e corect si normal sa fim negativi, nu avem capacitatea sa ne impotrivim lucrurilor care trebuie sa se intample , si chiar daca am avea, nu trebuie sa facem asta .

Iubim, iubim si iar iubim, fara a intelege ca iubirea sau dragostea aduce cu sine si suferinta , si ne raportam la suferinta in functie de cat de mult am iubit , dar ne putem raporta in acelasi mod la suferinta cum ne raportam la fericire.

Daca povestea voastra a ajuns la final, sa stiti ca nu ati pierdut nimic, cu siguramta ati invatat atat de multe lucruri. Am invatat in primul rand cu totii ce inseamna iubirea, si cum intr-o secunda iubirea poate sa se transforme in ceva ce nu credeai vreodata ca e posibil.

Am invatat sa zambim, am invatat sa credem, sa daruim, sa primim, sa ascultam, sa asteptam si sa avem rabdare , sa intelegem, sa iertam si sa uitam, dar si sa plangem ..mult, am invatat ne stergem lacrimile, sa cadem, sa ne ridicam, si sa o luam de la capat si sa traim frumos, pentru tot si toate trebuie sa invatam sa multumim.

Sa uitam ceea ce ne face sau ne-a facut rau si sa primim tot ceea ce e frumos, si urmeaza sa ni se intample .

Am invatat sa fim tacuti am invatat sa plangem si in acelasi timp sa si radem , cel mai important lucru pe care cu siguranta  l-am invatat cu totii a fost sa ne daruim intru totul, si sa cunoastem sentimentul de iubire in intregime.

Poate dragostea chiar dureaza doar trei ani, sau poate patru, cinci, zece poate dureaza o lună, sau poate chiar două, dar nu asta conteaza, conteaza ca am cunoscut dragostea, si am descoperit frumusetea acestui sentiment  si am descoperit ce inseamna sa iubesti si sa fii iubit!

Am invatat sa fim empatici atat cu ceilalti cat si cu noi.

Am iubit si simtit la fel, am ras si plans impreuna, am trait si retrait lucruri minunate  si pentru toate astea trebuie sa invatam sa multumim :) !

Iubire..

Cum am putea percepe acest sentiment atât de profund? Ce e până la urmă iubirea? Cum aș putea să vorbesc despre ea, când știu atât de bine că iubirea nu se povestește ci se simte..?
Tind să cred că iubirea este unul dintre cele mai frumoase sentimente trăite vreodată.
Facem sacrificii într-o iubire? Cât de mult ne sacrificăm pentru o iubire? Oare ne cere iubirea sacrificii..? Cât de mult iertăm într-o iubire și oare cât de mult lăsăm iubirea să ne pătrundă?
Poate e greșit, sau poate nu .. dar știu că iubirea e mult mai mult decât un simplu sentiment .. Știu că nu mulți reușesc să o povestească, și nu mulți au trăit-o..
Citisem undeva că " iubirea înseamnă suferință, durere.. lacrimi... Aș putea să contrazic această afirmație, spunând că iubirea nu poate face nimic rău, fiind pură.
Cei care fac rău iar mai apoi învinuiesc iubirea, sunt oamenii..Iubirea nu ne dezamăgește, oamenii o fac, sau pur și simplu ne dezamăgim noi înșine având prea mari așteptări de la ceilalți. Încetați să mai învinuiți iubirea pentru tot ceea ce ce alegeți să trăiți greșit.
Totuși .. cam cât durează iubirea? Putem vorbi de o anumită perioadă de timp? e limitat acest timp? E ceva etern? Oare putem iubi și păstra iubirea în interior pentru totdeauna? Oare ne părăsește vreodata iubirea? Sau rămâne înscrisă adânc în noi? Dar unde pleaca iubirea , când pleacă? Și unde ajunge?
Cred totuși că iubirea poate fi simțită doar de cei care cred cu adevărat în ea , cred că iubirea e mult mai mult decât știm noi despre ea.. poate mulți nu am cunoscut-o încă dar sunt convinsă că pentru fiecare există undeva o iubire care așteaptă, ne așteaptă.. te așteaptă.
Oare iubim o singură dată în viață? vorbim despre iubirea dintre doi oameni de sex opus, sau de același sex..
Chiar credeți că iubirea e mărginită? e limitată? Limitele noaste sunt autoimpuse, iar tot ceea ce ne dorim putem avea.. în consecință limita nu ne e nici măcar cerul.. iar iubirea se poate simți ori de câte ori îi dai voie să-ți intre în suflet... sau ori de câte ori îi dai voie să crească..să renască..
Avem nevoie de iubire pentru a ne vindeca de tot răul din jurul nostru .. avem nevoie de iubire pentru a simți că trăim cu adevărat.
Am mai spus-o și mă repet " urâți iubirea deoarece nu ați lăsat-o niciodată să vă intre în suflet"Deschideți-vă sufletul în fața iubirii și lăsați-o să intre..
În iubire nu poți face rău.. nu poți să urăști .. chiar dacă aud din ce în ce mai des: " de la iubire la ură nu e decât un pas".. iubirea care a fost într-adevăr iubire nu se transformă, rămâne pură.. curată, iar dacă se transformă înseamnă că nu a fost niciodată iubire.
Cât de frumos ar fi să putem păstra iubirea exact așa cum o simțim .. și să nu o învinuim pentru tot ceea ce am ales noi să trăim greșit. E important să reușim să nu confundăm iubirea cu obișnuința, cu starea de bine sau cu alte plăceri .. iubirea e despre altceva.. e despre fericirea celuilalt, despre emoție, despre dăruire.. respect .. și nu în ultimul rând despre noi în raport cu celălalt, despre liniște, despre inimi ...

Despre una despre alta...

Ceea ce  conteaza cu adevarat in viata pentru fiecare dintre noi,depinde foarte mult de experientele traite , de oamenii pe care i-am cunoscut si de principiile dupa care ne ghidam.
Lucrurile esentiale, cu adevarat importante in ceea ce ma priveste vor ramane intotdeauna lucrurile simple, un zambet, o imbratisare , o floare, un sarut , o seara linistita pe malul unui lac.. o intalnire cu un prieten.
Poate mult prea multi dintre noi, din pacate ne dorim cu ardoare sa agonisim cat mai multe lucruri materiale, poate multi aleg sa traiasca si sa se ghideze dupa alte principii, si nu dupa calitate.
Cred cu tarie ca in goana asta dupa "cantitate" uitam de noi, de sufletul nostru ...si de tot ceea ce e cu adevarat important.
Naivitate ? Putem numi naiv un om care are altfel de valori ? Care crede ca "lumea e nemuritoare "?nu "ipocrita ? snoaba ? trecatoare ?"
Pana la urma ceea ce stim noi sa facem cel mai bine, e sa ne judecam unii pe altii, am inteles deja ca natura oamenilor nu poate fi schimbata , si ca doar asa stim si putem sa functionam, si a inceput sa nu ma mai afecteze nimic din tot ceea ce imi transmit ceilalti intr-un mod negativ.
Imi doresc sa traiesc dupa propriile valori si credinte, si sa nu ma las manipulata de societatea care ma vrea altfel decat imi doresc eu sa fiu. Chiar daca oamenii ma forteaza sa privesc in aceeasi directie, refuz sa-i ascult.
Nu am inteles inca de ce ne place sa fim atat de rai unii cu altii si invidiosi ... De ce nu ne putem bucura de fericirea altora fara a-i invidia? De ce ne comparam mereu cu ceilalti , si ne dorim tot ceea ce vedem la celalalt. Suntem insetati de lucruri lipsite de esenta ...Suntem mereu tristi si incruntati si plini de griji ...De ce nu zambim mai des si din suflet ? De ce ne lasam prada rautatii ,de ce ne face placere sa-l vedem pe celalalt suferind ? De ce ranim oamenii cand ne e mult mai usor sa facem un bine, fara a astepta nimic in schimb ...de ce renuntam la noi, si la visele noastre atat de usor... in loc sa luptam pentru tot ceea ce ne face cu adevarat fericiti ... De ce mintim cu nonșalanță privindu-l pe celalalt in ochi ? ... Cum putem sa fim atat de meschini ..? De ce ne e atat de greu sa fim sinceri ? sa simtim cand spunem, si sa spunem cand simtim .. dar cel mai important SA SIMTIM !
V-ati intrebat vreodata cate lucruri ar fi putut fi altfel daca am fi spus cu adevarat ce simtim intr-un moment oarecare ? V-ati intrebat vreodata cati oameni ar fi ramas daca am fi fost sinceri in fiecare moment, si in primul rand sinceri cu noi ..
Imi amintesc acum unul dintre celebrele citate ale lui Mark Twain  care suna cam asa: "Spune mereu adevarul , si atunci nu va trebui sa tii minte nimic" , spune-ti adevarul si veti fi mult mai impacati in primul rand cu voi , iar mai apoi cu ceilalti.
Poate nu sunt omul potrivit pentru a da sfaturi , sau pentru a indruma pe cineva intr-o anumita directie , dar cu siguranta sunt omul care a vrut intotdeauna sa faca bine si sa-i ajute pe ceilalti , prin orice mijloace .. zambetele de pe chipurile oamenilor imi transmit exact energia de care am nevoie .
Mi-ar placea tare mult sa invatam.. noi oamenii sa apreciem  lucrurile cu adevarat importante  , sa invatam sa oferim respect, sa zambim mai des, oricui, oricum, oriunde , sa invatam sa nu mai judecam , cred cu tarie ca ceea ce e cu adevarat important e in interiorul nostru.. si conteaza mult ca la sfarsitul zilei, cand vrem sa ne odihnim trupul , conteaza cat de plin si curat ne e sufletul .. sau cat de gol... si trist.

                                                            Ne-am schimbat..

Vreau să încep prin a face o afirmație, “ne-am schimbat” , ne-am schimbat pentru că asta vrea societatea, ne-am schimbat pentru ca așa ne place, ne-am schimbat .. din păcate ne-am schimbat toți, și nimic nu mai e la fel..

Nu ați observat oare cum nimic nu ne mai încântă? Cum nu mai știm să ne bucurăm ca și altă dată?.. să ne bucurăm de oameni, de gesturi mărunte, să ne bucurăm de rude, să ne bucurăm de cadouri, de prieteni, sau cel puțin să facem cadouri din suflet.. să spunem când simțim și să simțim când spunem..

Suntem atât de aproape de sărbătoarea care ar trebui să ne bucure, să ne umple sufletele de fericire, și să ne aducă mai aproape de cei dragi,iar noi  în schimb nu simțim nimic, ne repezim, nu mai avem timp să ascultăm un prieten, nu mai avem timp să ne sunăm părinții, să transmitem un gând bun, nu mai avem timp să ne vizităm bunicii nu mai avem timp să ne bucurăm pentru că suntem grăbiți în drumul nostru spre nicăieri, avem doar griji, suntem stresați, presați .. de timp, de oameni, de șefi, de colegi.. de noi înșine.. iar în inconștiența noastră pierdem trenul vieții, pierdem un tren, care nu se mai întoarce, pierdem bucuria fiecărei zile, bucuria primei zăpezi, primei întâlniri,primului sărut.. ne grăbim să forțăm lucruri, iar mai apoi suntem suprinși de ce acestea merg întotdeaună într-o direcție greșită.

Am uitat demult să simțim,să trăim clipa, am uitat deoarece nu mai avem timp, nu avem timp să ne iubim, nu avem timp să credem în ceilalți, nu avem timp să credem în noi și să-i descoperim pe ceilalți, vrem totul de-a gata, și nu avem timp pentru nimeni.

Nimic nu mai e la fel, nimic nu mai e cum a fost, nimic nu mai are vreun rost, și nimic nu ne mai surprinde, cândva demult, așteptam cu nerăbdare Crăciunul, așteptam cu nerăbdare să colind întregul sat,așteptam să le aduc o bucurie oamenilor, să umplem străzile de oameni și să purtăm din casă în casă  entuziasm și bucurie.. acum din păcate străzile sunt goale, pline de fum , de întuneric, de ceață..și nu mai vezi picior de om,  la fel de goale sunt și sufletele noastre, suntem mult prea preocupați de tehnologie, de nou, de gadgeturi și nu mai știm pe unde să o apucă în graba noastră spre nicăieri..

Nu mai avem timp să fim noi, nu mai avem timp să facem o bucurie, nu mai avem timp și suntem mereu într-o continuă căutare, căutăm bogăția materială, căutăm să fim mai presus decât celalalt, căutăm fără încetare să agonisim bogăția materială, fără a ne gândi măcar o clipă că ceea ce contează cu adevărat e bogăția sufletului și a inimii, dar nu mai avem timp pentru asta..

În schimb avem timp să criticăm, să urâm,  să fim răi și urâți în interior, avem timp să ne plângem, să ne comparăm cu ceilalți, să facem rău, fără mustrări de conștiință.

Am uitat demult să fim oameni, am uitat de ultima zi în care am făcut un bine, nu avem timp să fim buni, nu avem timp să ne bucurăm împreună cu ceilalți, preferăm să ne bucurăm de necazul celuilalt , am uitat să empatizăm cu celelalte suflete.. și e trist, e tot mai trist ca suntem un popor de oameni triști, de oameni fără valoarea sufletească, într-o continuă căutare a lucrurilor materiale, disimulăm fericirea și ne place să ne expunem din ce în ce mai mult.

Nu mai știm să fim intimi, și credem că nimic nu are sens atâta timp cât nu ne expunem, nu mai putem fi sinceri, deoarece minciuna primează, nu mai reușim să se destăinuim din cauza fricii.., ne e frică de ceilalți, de ce ar putea crede sau spune, nu mai căutam interiorul fiind interesați doar de amabalaj, amabalaj aparent plăcut, dar mulți nu știm ce se află în interior..

Nu ne mai ascultăm prietenii, suntem total dezinteresați de ce ar putea să-i macine, să ne spună ..nu-i ascultăm din egoism și nepăsare, și încet încet îi pierdem, nu ne mai pasă de ceilalți, ne gândim doar la noi, și cu răutate la cei din jur..

Suntem invidioși când sesizăm că cel de lângă noi e fericit, suntem răi unii cu alții și ne place, devenim din ce în ce mai triști și nu realizăm.

Nu mai putem face un bine fără a aștepta ceva în schimb, nu suntem niciodată mulțumiți cu ceea ce avem și ne dorim din ce în ce mai mult sau mai multe.

Nu mai investim în cultură, și ne place să promovăm prostia,incultura,analfabetismul, suntem pe locul trei la nivel național în ceea ce privește analfabestimul și nu facem nimic pentru a schimba asta, aproape că tind să cred că ne mândrim cu asta și e trist, e trist când nu ne mai preocupă cititul, când nu mai investim în noi și ne acceptăm soarta.

Suntem într-o continuă schimbare și mi-e greu să cred că în bine, tehnologia avansează și vom fi înlocuiți de roboți cât mai curând.. sfatul meu, până să ajugem în acel punct e să ne facem  timp pentru ceilalți, să facem bine fără a aștepta nimic în schimb, să facem bine din suflet, să ne bucurăm de soare și de ploaie în aceeași măsură, să fim pozitivi în gândire , în prezență, să zâmbim mai des și mai larg, să ne bucurăm de prezența celor dragi cât încă mai sunt lângă noi,  să fim calzi și primitori și să nu uităm că viața e scurtă, și din păcate e doar una. 

Dor.... și doare

   Sufletul meu va fi în doliu toată viaţa......

Cu fiecare zi care trece mă simt tot mai departe de tine.. şi mi-e din ce în ce mai dor..

Cred că doliul înseamnă tot ceea ce simţi în suflet.. şi în adâncul tău , nu haine, eşarfe şi bentiţe negre..

Cred că doliul înseamnă atunci când plângi.. plângi în fiecare zi dar cu sufletul... şi în interior..

   Mi-e greu să accept .. şi să cred că nu mai eşti.. şi mai mult .. n-am să accept niciodată că ai plecat fără să-mi spui un cuvânt.. nu pot să accept că nu mai eşti lângă mine..

Că-ţi  văd căsuţa şi tot ce pot să fac e să plec capul şi să mă resemnez..

Cred că sufletul meu va fi „îmbrăcat în negru” pentru totdeauna.. cred că ochii mei te vor căuta în fiecare zi, şi mai cred că greul de acum va veni..

Cred că fericirea unui om poate fi completă doar atunci când are tot ce-şi doreşte.. şi ştiu că a mea nu va fi niciodată aşa..

Cred şi sper că eşti într-un loc mai bun.. cred că-mi veghezi paşii în orice moment, şi sunt sigură că ai grijă de mine de oriunde ai fi..

   Sunt momente în viaţa fiecăruia când simţim un dor interior despre care nu putem să povestim,momentele mele sunt infinite,momentele în care mi-e dor de vocea şi sufletul tău cald sunt din ce în ce mai multe, bunicule...

Se spune că timpul cicatrizează răni... rănile mele sunt prea adânci pentru a putea fi cicatrizate... golul pe care mi l-ai lăsat când ai plecat.. e mult prea mare  pentru a putea fi umplut vreodată de cineva..de ceva..

Se mai spune că odată cu trecerea timpului se instalează uitarea...

   Oare cum ai putea să-ţi uiţi douăzeci de ani de viaţă în care ai fost sfătuit,îndrumat,ascultat,şi ajutat de fiecare dată când ai avut nevoie?.. oare cum ai putea să uiţi de omul care ţi-a înseninat viaţa..? Oare cum ai putea să uiţi vreodată un suflet care de fiecare dată când zâmbeai era mai mult decât împlinit să te vadă aşa... oare cum ai putea să-l uiţi pe omul care atunci când ai avut vreo boală, venea plângând să-ţi spună, ..”dă-mi mie toată durerea ta” ..

   Oare poate să-mi spună cineva cum se pot uita toate astea?

A trecut jumătate de an de când ai plecat.. şase luni care parcă au zburat .. au zburat pur şi simplu ...

   Şase luni în care mi-a fost din ce în ce mai dor..

                                                            27.03.2015 .. Patru

Azi sunt patru  luni.. patru luni în care durerea şi dorul au pus stăpânire pe mintea şi sufletul meu .. patru luni în care te-am aşteptat.. şi încă aştept.. dar acum aştept să te revăd doar în vise..

Mi-e greu să cred că timpul zboară, .. iar noi alergăm după amintiri..

E primăvară, bunicule.. e prima primăvară care vine şi tu nu eşti aici..

.. E primul martie care aproape a trecut şi nu ai ai venit să-mi aduci bucheţelul de ghiocei, sau brânduşe..

Trec zilele în goană, dar amintirea ţi-e tot mai vie în sufletul meu.. nu am să pot să uit niciodată cu cât drag îmi ofereai primul mărţişor.. cu cât drag mă aşteptai în prag cu ghiocei... şi-mi spuneai mereu „ Să-ţi fie faţa ca floarea” mi-e dor de un mărţişor de la tine, bunicule.. de flori, de zâmbete, de sfaturi, de liniştea din braţele cu care mă ţineai cu atâta drag ..

De fiecare dată când trec pe lângă căsuţă.. mă inundă lacrimile, mă copleşeşte dorul.. şi tare te-aş mai strânge în braţe.. dar tot ce mi-a rămas să ţin strâns la piept sunt hainele... Haine care încă îţi păstrează mirosul..

Poate cineva va înţelege, şi va accepta că ai plecat, eu însă nu pot, şi nici nu vreau .. Încă eşti prezent în visele mele, iar din suflet nu mi te va scoate nimeni, niciodată..

Mai e atât de puţin şi se apropie aniversarea care îţi aducea 85 de ani.. aniversare care o aşteptam cu atâta drag, să te surprind, să-ţi aduc zâmbetul pe buze...şi să plângi de fericire..

Vor înflori trandafirii... şi nu mai eşti să mă aştepţi în prag cu bucheţele de trandafiri..

Mi-e atât de dor bunicule de fiecare sfat, vorbă bună, îmbrăţişare pe care niciodată nu ezitai sa mi-o oferi.. din ce în ce mai dor..

O zi plină de suflete calde. 

 Am ajuns într-una din zilele acestea încă odată la copilaşii de la Halmeu... copii care zâmbesc atunci când îi iei de mână.. copii care se înghesuiau doar pentru  a ajunge la tine în braţe. .. copii plini de tristeţe în suflet..dar cu zâmbetul pe buze

   Mi-am dorit demult să-i cunosc pe toţi... să ajung să le mângâi chipul fiecăruia în parte .. să-i ascult.. şi să îi strâng la piept...cât de tare am putut..

Am cunoscut copii minunaţi ... am cunoscut copii pe care atunci când i-am întrebat ce îşi doresc de la viaţă.. sau ce şi-ar dori să le ofer eu mi-au răspuns: îmbrăţişări... sau mi-aş dori o mamă.. sau eu aş vrea cel mai mult ca viaţa să-mi ofere o familie..

   Mai târziu am rămas fără cuvinte când un băieţel (Antonio) a fugit la mine în braţe.. spunându-mi „Eu mi-aş dori o mama ca şi dumnevoastră” ... cred că a fost pentru prima dată când nu m-am simţit în stare să leg două cuvinte.. pentru a putea să-i spun ceva.. m-am fâstâcit.. şi tot ce am reuşit să fac a fost să-l ţin strâns în braţe.. a fost de departe cel mai emoţionant moment din toată viaţa mea..

   Mi-aş fi dorit să nu mai plec.. iar ei abia au reuşit să se dezlipească de mine ..

Am reflectat mult la tot ce mi s-a întâmplat acolo, la tot ce au reuşit să mă înveţe acele suflete minunate într-un timp atât de scurt ...pentru că eu am avut de învăţat de la ei.. şi nu ei de la mine..

Am ajuns la o singură concluzie, noi.. nici nu realizăm cât de bogaţi suntem, nu avem idee că bogăţia cea mai mare pe care o putem avea noi o avem deja.. avem familie... avem lângă noi oameni fără de care nici unul dintre noi nu am reuşi în viaţă... fără de care nici unul nu am fi unde suntem acum..

   Aceşti copii mi-au arătat cât de fericită ar trebui să fiu eu şi să-i mulţumesc celui de sus că am nişte părinţi extraordinari .. să nu mă mai plâng.. pentru că nu am absolut niciun motiv să fac asta.

   Fă-ţi timp pentru oamenii care au timp pentru tine, fă o bucurie şi dă-i o bomboană unui copil pe stradă.. fă-ţi timp să aduci zâmbete pe feţele celor din jurul tău.. fă-ţi timp să faci bine şi nu aştepta nimic în schimb.

   Preţuieşte-i pe cei de lângă tine cât timp sunt pe pământ, şi nu aştepta să-i ai doar în gând.. s-ar putea să fie mult prea târziu..

Învață să-ți respecți familia,și să le stai aproape celor care te iubesc, învață să te bucuri de o îmbrățișare caldă și de privirea sinceră a unui copil, pentru că lucrurile care contează cu adevărat sunt simple, sunt gesturi tandre,emoții împărtășite și clipe trăite din plin.

Despre viață.....

  “E mai bine să regreţi ce ai făcut decât să regreţi că n-ai făcut.”

Întotdeauna am mers pe principiul „why not” dar nu întotdeauna viaţa sau şansa mi-au surâs

“Jucăriile sunt făcute să fie stricate. Nu te ataşa de ele.”

Dacă poţi fi rece, atunci fii.. iar dacă nu.. nu-ţi cumpăra jucării

“Încrederea se câştigă greu şi se pierde într-o secundă.”

E atât de minunat să ştii că ai pe cineva lângă tine în care poţi să crezi.. dar să fi totuşi conştient că singura persoană pe care te poţi baza eşti doar tu ..

“E mai uşor de 100 de ori să te îndrăgosteşti decât să păstrezi dragostea.”

De ce să te chinui să păstrezi ceva.. când poţi să reconstruieşti?.. Întotdeauna totul e mai frumos la început

“Prietenii adevăraţi îţi spun în faţă ce au de spus.”

Dacă ai pe cineva care ştie că ai defecte şi ţi le acceptă.. ţine cu dinţii de el.

“Oricine merită un început nou.”

Însă nu toţi îşi dobândesc acest merit...

“Nu poţi mulţumi pe toată lumea şi nici nu trebuie.”

Asta e un fel de a 11’a poruncă... n-ar trebui să-ţi pese de “restu”

“Nu e o ruşine să recunoşti când nu te pricepi la un lucru, dar întotdeauna e o ruşine să proclami că te pricepi şi să nu ştii nimic.”

Întotdeauna e bine să ai un AS pe undeva.. depinde doar unde îl ţii

“Cine te judeca după hainele pe care le porţi, banii pe care îi ai sau maşina pe care n-o conduci nu merită atenţia ta.”

Cine poate să facă acest lucru nu e demn de absolut nimic din ceea ce însemni tu.

“Dacă vrei să prinzi pisica nu fugi după ea.”

Mergi la pas

“Banii nu reprezintă mare lucru. Poţi să te distrezi şi fara ei. Oamenii încearca des să cumpere senzaţii ieftine cu bani mulţi.”

Senzaţiile ieftine sau scumpe şi plăcute se câştigă.. nu se cumpără

 “Când vorbeşti cu cineva la telefon zâmbetul se aude.”

Aproape că se şi vede..

“Ceea ce spui la mânie poate fi luat cu greu înapoi. Ceea ce rămane scris, rămane scris. Google nu uită.”

Întotdeauna să te gândeşti de două ori înainte de a spune ceva... mai ales când eşti nervos

“Dacă te gândeşti că te vei îmbolnăvi, te vei îmbolnăvi de 10 ori mai repede decât dacă iţi vezi de treaba ta.”

Pur şi simplu eşti un magnet.

“Să-ţi găseşti pasiunea şi să o urmăreşti ca şi cum zilele tale ar fi numărate e unul din cele mai importante lucruri. Pentru că zilele tale sunt numărate.”

E unul dintre cele mai plăcute şi importante lucruri.. şi despre asta e viaţa... să-ţi poţi găsi pasiune şi să o urmăreşti..

“O zi proastă sau una bună trec tot cu viteza de 60 de minute pe oră.”

Timpul trece oricum.. nu aşteaptă pe nimeni..

“Dacă iţi vine să plângi, plangi. Dacă vrei să râzi, râzi. E mai bine să ierţi decât să te răzbuni.

Fă ce-ţi dictează inima.. dar nu te răzbuna

“Scuzele sunt doar scuze. Nu rezolvă situaţia”

Oricine e capabil să spună o scuză.. însă nu oricine ştie să remedieze situaţia

“Cărţile nu se judecă după copertă, dar de multe ori o copertă atractivă te determină să cumperi.”

Pentru că aproape întotdeauna ambalajul contează.. niciodată nu vedem interiorul la prima vedere

“Înainte să deschizi gura gândeşte-te dacă într-adevar ai ceva de spus”

Iar după ce ai făcut asta, gândeşte-te dacă eşti sigur de ceea ce spui

“Lucrurile trăite la limită sunt cele de care iţi aduci aminte.”

Pentru că au fost cele mai captivante.