Ne-am schimbat..

Vreau să încep prin a face o afirmație, “ne-am schimbat” , ne-am schimbat pentru că asta vrea societatea, ne-am schimbat pentru ca așa ne place, ne-am schimbat .. din păcate ne-am schimbat toți, și nimic nu mai e la fel..

Nu ați observat oare cum nimic nu ne mai încântă? Cum nu mai știm să ne bucurăm ca și altă dată?.. să ne bucurăm de oameni, de gesturi mărunte, să ne bucurăm de rude, să ne bucurăm de cadouri, de prieteni, sau cel puțin să facem cadouri din suflet.. să spunem când simțim și să simțim când spunem..

Suntem atât de aproape de sărbătoarea care ar trebui să ne bucure, să ne umple sufletele de fericire, și să ne aducă mai aproape de cei dragi,iar noi  în schimb nu simțim nimic, ne repezim, nu mai avem timp să ascultăm un prieten, nu mai avem timp să ne sunăm părinții, să transmitem un gând bun, nu mai avem timp să ne vizităm bunicii nu mai avem timp să ne bucurăm pentru că suntem grăbiți în drumul nostru spre nicăieri, avem doar griji, suntem stresați, presați .. de timp, de oameni, de șefi, de colegi.. de noi înșine.. iar în inconștiența noastră pierdem trenul vieții, pierdem un tren, care nu se mai întoarce, pierdem bucuria fiecărei zile, bucuria primei zăpezi, primei întâlniri,primului sărut.. ne grăbim să forțăm lucruri, iar mai apoi suntem suprinși de ce acestea merg întotdeaună într-o direcție greșită.

Am uitat demult să simțim,să trăim clipa, am uitat deoarece nu mai avem timp, nu avem timp să ne iubim, nu avem timp să credem în ceilalți, nu avem timp să credem în noi și să-i descoperim pe ceilalți, vrem totul de-a gata, și nu avem timp pentru nimeni.

Nimic nu mai e la fel, nimic nu mai e cum a fost, nimic nu mai are vreun rost, și nimic nu ne mai surprinde, cândva demult, așteptam cu nerăbdare Crăciunul, așteptam cu nerăbdare să colind întregul sat,așteptam să le aduc o bucurie oamenilor, să umplem străzile de oameni și să purtăm din casă în casă  entuziasm și bucurie.. acum din păcate străzile sunt goale, pline de fum , de întuneric, de ceață..și nu mai vezi picior de om,  la fel de goale sunt și sufletele noastre, suntem mult prea preocupați de tehnologie, de nou, de gadgeturi și nu mai știm pe unde să o apucă în graba noastră spre nicăieri..

Nu mai avem timp să fim noi, nu mai avem timp să facem o bucurie, nu mai avem timp și suntem mereu într-o continuă căutare, căutăm bogăția materială, căutăm să fim mai presus decât celalalt, căutăm fără încetare să agonisim bogăția materială, fără a ne gândi măcar o clipă că ceea ce contează cu adevărat e bogăția sufletului și a inimii, dar nu mai avem timp pentru asta..

În schimb avem timp să criticăm, să urâm,  să fim răi și urâți în interior, avem timp să ne plângem, să ne comparăm cu ceilalți, să facem rău, fără mustrări de conștiință.

Am uitat demult să fim oameni, am uitat de ultima zi în care am făcut un bine, nu avem timp să fim buni, nu avem timp să ne bucurăm împreună cu ceilalți, preferăm să ne bucurăm de necazul celuilalt , am uitat să empatizăm cu celelalte suflete.. și e trist, e tot mai trist ca suntem un popor de oameni triști, de oameni fără valoarea sufletească, într-o continuă căutare a lucrurilor materiale, disimulăm fericirea și ne place să ne expunem din ce în ce mai mult.

Nu mai știm să fim intimi, și credem că nimic nu are sens atâta timp cât nu ne expunem, nu mai putem fi sinceri, deoarece minciuna primează, nu mai reușim să se destăinuim din cauza fricii.., ne e frică de ceilalți, de ce ar putea crede sau spune, nu mai căutam interiorul fiind interesați doar de amabalaj, amabalaj aparent plăcut, dar mulți nu știm ce se află în interior..

Nu ne mai ascultăm prietenii, suntem total dezinteresați de ce ar putea să-i macine, să ne spună ..nu-i ascultăm din egoism și nepăsare, și încet încet îi pierdem, nu ne mai pasă de ceilalți, ne gândim doar la noi, și cu răutate la cei din jur..

Suntem invidioși când sesizăm că cel de lângă noi e fericit, suntem răi unii cu alții și ne place, devenim din ce în ce mai triști și nu realizăm.

Nu mai putem face un bine fără a aștepta ceva în schimb, nu suntem niciodată mulțumiți cu ceea ce avem și ne dorim din ce în ce mai mult sau mai multe.

Nu mai investim în cultură, și ne place să promovăm prostia,incultura,analfabetismul, suntem pe locul trei la nivel național în ceea ce privește analfabestimul și nu facem nimic pentru a schimba asta, aproape că tind să cred că ne mândrim cu asta și e trist, e trist când nu ne mai preocupă cititul, când nu mai investim în noi și ne acceptăm soarta.

Suntem într-o continuă schimbare și mi-e greu să cred că în bine, tehnologia avansează și vom fi înlocuiți de roboți cât mai curând.. sfatul meu, până să ajugem în acel punct e să ne facem  timp pentru ceilalți, să facem bine fără a aștepta nimic în schimb, să facem bine din suflet, să ne bucurăm de soare și de ploaie în aceeași măsură, să fim pozitivi în gândire , în prezență, să zâmbim mai des și mai larg, să ne bucurăm de prezența celor dragi cât încă mai sunt lângă noi,  să fim calzi și primitori și să nu uităm că viața e scurtă, și din păcate e doar una.