O poveste..

Poate toate lucrurile se intampla pentru ca asa le este cursul, si oamenii pleaca , sau aleg sa plece de langa noi tocmai pentru a face loc altcuiva, care ne merita si ne iubeste cu adevarat ...

Dar pana la urma ce e iubirea ? Putem percepe acest sentiment in acelasi fel ? Putem privi intr-o singura directie si sa vedem aceleasi lucruri ? Ce se intampla cand de fapt iubirea nu e altceva decat o durere imensa , si o stare in care nu reusesti sa-ti mai simti sufletul? Imi vine de nenumarate ori in gand afirmatia...” Daca nu simti nu doare, cine nu traieste nu moare” , cred ca aceasta afirmatie e mai mult decat potrivita pentru unele momente.

Unde ne pierdem, cat gresim, oare chiar gresim ? Consider ca fiecare greseala ne aduce exact in punctul in care trebuie sa fim. 

Nu consider ca gresim, daca suntem egoisti  si ne dorim prea mult sa fie langa noi mereu omul pe care il iubim , nu cred ca putem condamna faptul ca un om isi doreste prea mult un alt om. Poate gresim cu totii atunci cand nu suntem in stare să ne asumam cand simtim intr-adevar asta , poate gresim cu totii cand ne punem toata increderea intr-un alt om.. 

Nu stiu daca putem vorbi neaparat despre cine ce merita , cred cu tarie ca viata ne aduce in locul in care trebuie sa fim, iar daca se intampla ceva in vietile noastre, frumos sau urat.. trebuie sa acceptam totul exact asa cum ni se da, pentru ca poate toata durerea de acum, va fi fericire de maine, chiar daca ne impotrivim, trebuie sa lasam acceptarea sa-si faca locul in fiecare poveste.

Poate povestea mea, sau povestea ta s-a incheiat, poate frumoasa ta poveste de iubire a ajuns la final , cu toate ca ne e imposibil sa acceptam unele lucruri atat de usor , dar, cu siguranta toate lucrurile ni se intampla cu un motiv, si cu siguranta, mai devreme sau mai tarziu vom afla si motivul.

Poate de cele mai multe ori credem ca durerea pe care o simtim nu va mai trece vreodata, ne invinuim pentru fiecare gest, si credem ca niciodata nu vom mai fi la fel... la fel de fericiti, la fel de increzatori, la fel de naivi .. si  nu e drept, nu e corect sa ne pierdem increderea in iubire pentru ca ne-am lasat dezamagiti de oameni care nici macar nu au cunoscut-o, nu e drept sa renuntam la iubire pentru niste oameni care nu au avut cum sa ne-o arate. Oamenii ofera ceea ce au in suflet, iar daca un om nu e capabil sa-ti ofere iubire, lasa-l sa ofere in alta parte ceea ce are in suflet. Stiu ca multi dintre noi suntem convinsi ca dragostea  e mult prea puternica pentru orice obstacol, dar la un moment dat vine un moment in care iti dai seama ca unele obstacole nu depind de tine, nu depind de noi, iar atunci trebuie sa ne dam la o parte. La finalul oricarei povesti tot ceea ce suntem capabili sa facem intr-un ultim moment este sa ne invinuim unul pe altul , cand de fapt vinovatii nici macar nu trebuie cautati , atata timp cat esti constient ca lucrurile nu merg in directia in care sufletului tau ii e bine , e important sa reflectezi asupra situatiei si sa tragi linia, sa imparti , sa desparti iar mai apoi sa iei o decizie.. decizie care te poate marca pe viata, sau te poate face cel mai fericit om, e alegerea ta.

Regrete ?  Cred ca singurul regret pe care il putem avea atunci cand ni se termina o poveste este ca nu am iubit mai mult, chiar daca am facut-o probabil la cele mai inalte cote, e foarte important sa nu avem regrete, si sa putem oricand sa spunem, ca daca am avea posibilitatea sa ne retraim viata, am face exact aceleasi alegeri, si am alege sa traim la fel.

Pareri de rau ..probabil ajungem sa ne para rau ca am cunoscut finalul, si ca noi oamenii, de cele mai multe ori nu avem  capacitatea de a ne asuma anumite lucruri, de a spune lucrurilor pe nume, iar cand ne dam seama de acest lucru, pentru cei mai multi dintre noi, e prea tarziu..

Ce ne ramane la final ? ? Ne raman amintirile, amintirile pe care nu ni le poate lua nimeni vreodata, ne pot lua orice, putem pierde orice .. incepand de la suflet, inima, iubire, viata, si pana la suflare, dar nu ne poate lua nimeni  ceea ce am trait langa omul iubit, nu-ti poate lua nimeni fiecare zambet , fiecare dimineata care iti parea perfecta, nu-ti poate lua nimeni momentele de extaz, si de fericire maxima, probabil multi, daca incercam o intoarcere in timp, avem amintiri in care am plans de fericire , in care lacrimile erau cel mai bun mod de a ne exprima fercirea simtita.

Actionam si reactionam la nervi? Spunem cuvinte pe care mai apoi le regretam..?

Ne pierdem cumpatul si increderea…? Da,da si din nou DA !

Avem nevoie de ani intregi, pentru a cladi si a construi o poveste, si totul se poate darama intr-o singura clipa ... increderea se castiga, increderea se dobandeste iar poate intr-un final niciunul nu o mai merita.

E important sa incercam sa ne amintim tot ceea ce ne-a facut fericiti, si de toate momentele de bucurie, sa lasam toata durerea sa se transforme in uitare, sa putem sa ne gandim cat de fericiti am fost. 

Pana la urma fericirea am simtit-o langa oamenii care au ales intr-un final sa mearga pe un alt drum , pana la urma de la oamenii pe care acum ni se pare ca nu-i mai cunoastem, si ca nici nu i-am cunoscut vreodata am invatat sa fim fericiti. 

Intr-un final, ceea ce conteaza e sa invatam, sa ne despartim frumos de lucrurile care candva ne-au facut pe deplin fericiti, sa invatam sa lasam oamenii sa zboare si sa-si gaseasca locul, poate locul lor nu e langa noi, si poate nici locul nostru nu e langa ei.

E nevoie sa simtim durere, ca sa putem  invata din nou sa zambim si sa fim fericiti, e nevoie sa cunoastem durerea, pentru a putea face fata fericirii care nu va intarzia sa apara, trebuie sa stim ca toata frumusetea vietii sta in noi si ca doar de noi depinde cat de fericiti ne dorim sa fim.

Nu stiu in ce masura va place razbunarea, sau cat de mult va doriti sa se intoarca totul asupra omului care v-a ranit , repet, oamenii ofera doar ceea ce au in suflet, mai mult nu au de unde..Dar daca totusi exista, asa numita karma,sper ca de data asta sa se abtina, mi-as dori ca toata durerea pe care o simtim cu totii atunci cand ni se termina o poveste, sa dispara pur si simplu, si sa nu mai apara vreodata in niciun suflet,  desi stiu ca poate primul instinct pe care il avem intr-o situatie similara e sa ne razbunam, sa facem rau, sa gandim rau... oamenii slabi vor razbunare, si oamenii fara personalitate gandesc in acest fel, consider ca lucrurile care trebuie sa se intample se intample oricum.

Eu vreau sa invatam sa multumim atat vietii cat si omului care a avut grija de noi si de fericirea noastra pe toata durata (povestii) si sper ca fericirea sa se instaleze atat in sufletul meu, cat si in sufletele voastre.

Sa invatam sa multumim pentru amintiri, pentru sfaturi, pentru vise , si pentru fiecare moment in care am simtit ca vom cadea, si iar ei au fost acolo sa ne ridice.

Viata trebuie lasata sa se intample, oamenii trebuie lasati sa plece, si sufletul trebuie vindecat prin stare de bine si energie pozitiva , ceea ce transmiti, primesti , ceea ce ai suflet, daruiesti.... ceea de gandesti atragi. 

Vreau doar liniste si pace, vreau ca sufletele noastre sa-si gaseasca locul, si sa invete sa traiasca in armonie, dorinta mea cea mai mare este sa reusim sa invatam sa traim pentru noi. Sa ne amintim mereu ca trebuie sa ne punem pe primul loc, si sa nu uitam sa ne iubim in primul rand pe noi, iar mai apoi pe ceilalti.

Nu e corect si normal sa fim negativi, nu avem capacitatea sa ne impotrivim lucrurilor care trebuie sa se intample , si chiar daca am avea, nu trebuie sa facem asta .

Iubim, iubim si iar iubim, fara a intelege ca iubirea sau dragostea aduce cu sine si suferinta , si ne raportam la suferinta in functie de cat de mult am iubit , dar ne putem raporta in acelasi mod la suferinta cum ne raportam la fericire.

Daca povestea voastra a ajuns la final, sa stiti ca nu ati pierdut nimic, cu siguramta ati invatat atat de multe lucruri. Am invatat in primul rand cu totii ce inseamna iubirea, si cum intr-o secunda iubirea poate sa se transforme in ceva ce nu credeai vreodata ca e posibil.

Am invatat sa zambim, am invatat sa credem, sa daruim, sa primim, sa ascultam, sa asteptam si sa avem rabdare , sa intelegem, sa iertam si sa uitam, dar si sa plangem ..mult, am invatat ne stergem lacrimile, sa cadem, sa ne ridicam, si sa o luam de la capat si sa traim frumos, pentru tot si toate trebuie sa invatam sa multumim.

Sa uitam ceea ce ne face sau ne-a facut rau si sa primim tot ceea ce e frumos, si urmeaza sa ni se intample .

Am invatat sa fim tacuti am invatat sa plangem si in acelasi timp sa si radem , cel mai important lucru pe care cu siguranta  l-am invatat cu totii a fost sa ne daruim intru totul, si sa cunoastem sentimentul de iubire in intregime.

Poate dragostea chiar dureaza doar trei ani, sau poate patru, cinci, zece poate dureaza o lună, sau poate chiar două, dar nu asta conteaza, conteaza ca am cunoscut dragostea, si am descoperit frumusetea acestui sentiment  si am descoperit ce inseamna sa iubesti si sa fii iubit!

Am invatat sa fim empatici atat cu ceilalti cat si cu noi.

Am iubit si simtit la fel, am ras si plans impreuna, am trait si retrait lucruri minunate  si pentru toate astea trebuie sa invatam sa multumim :) !