Ce fel de ..... ?

Ce fel de oameni..

Ce fel de om poţi fi să priveşti adânc în ochii unei persoane şi să minţi cu neruşinare?

Ce fel de oameni sunt cei care fără remuşcări mint, mint pentru a-şi atinge scopul..ce fel de om să fii să susţii că eşti sincer şi totuşi să nu-ţi aduci aminte cât ai minţit.. ce fel de om eşti, ce fel de om poţi fi, sau cum te mai numeşti om..?

Cum poţi tu ca om să-i zâmbeşti celui care într-un mod conştient te-a minţit enorm?

Cum mai poţi să-i priveşti ochii şi să nu te cutremuri ? cum ai mai reuşi să te gândeşti la el cu plăcere?

Cum ai mai putea să crezi în alţi oameni ?

Ai renunţa la frică doar pentru a-ţi acorda o altă şansă?

N-am crezut niciodată să fie aşa greu să accepţi că anumite persoane, sau poate e greşit spus persoane, nu sunt deloc ceea ce par a fi.

Mi-e groază de aceşti oameni, mi-e frică de tot,absolut tot ce credeam despre ei

Mi-e frică de momentele în care m-am destăinuit în faţa lor.. mi-e frică de momentele în care credeam în ei ... mi-e frică de ei şi de ceea ce au ajuns, atât de frică încât nu-mi vine să cred că s-au schimbat atât.

E clar, şi a fost întotdeauna. Toţi oamenii se schimbă la un moment dat,toţi devin ceea ce spuneau că nu vor deveni niciodată, şi rămâi să te întrebi... cine rămâne până la final ?

Ca să nu cauţi răspunsuri, e simplu, nimeni. ... Rămâi tu cu tine şi cam atât, la final nu mai contează de ce, şi cum.. ci doar cine, şi vei realiza că NIMENI !...

E trist să vină ziua în care realizezi că nu te mai mişcă nimic, şi că toţi oamenii care au făcut la un moment dat parte din viaţa ta.. nu mai fac, au dispărut pur şi simplu... şi nu se mai întorc..

Sau chiar dacă se întorc, sunt absolut convinsă că nu i-aş accepta, mi-au demonstrat că se poate şi fără mine, asta îmi spune că vor putea şi de acum..

Dar dorul? ...

Ce dor? Ce fel de dor poţi să ai când vezi că eşti un nimeni pentru cel de care ţi-e dor.

Cum să-ţi lipsească cineva căruia nu-i lipseşti?

De ce n-ai înţelege că punctele se pun la sfârşit.

De ce nu le-ai pune?

De ce ?

Speranţa?

A da. da.da ea e cea care moare prima, nu uita !

Dar amintirile?

Amintirile? E tot ce ţi-a rămas.. rămâi cu ele sau uită-le

Dar toate momentele în care ne-am fost aproape şi ne-am sfătuit?

Sunt demult apuse …

Dar planurile de viitor?

..iluzii

Viaţa nu e roz, e colorată şi incoloră..

Tu alegi cum să o trăieşti..