Nefericiţi....

“Care sunt mai nefericiţi oameni, cei care simt singurătatea în ei sau cei care o simt afară, în exterior? Imposibil de răspuns. Şi apoi, de ce să mă chinuiască ierarhia singurătăţii? A fi singur, în orice fel, nu e destul? “ 

Intrebarea asta ma chinuie de mult timp incoace si n-am reusit sa-i dau niciun raspuns .. mi-e greu sa dau frau liber gandurilor, dar am zis ca azi, fie ce o fi,  la naiba cu “inhibarea” si tot ce tine de ea .. Acum mult timp .. vreo cateva luni bune, simteam ca sunt cel mai fericit om din intreaga galaxie .. aveam un “iubit” minunat care si azi e la fel de minunat doar ca nu mai e al meu, aveam prieteni adevarati care simteam ca la cel mai mic “hop” erau langa mine, aveam oameni fericiti alaturi, aveam vise , mari si “realizabile” aveam familia care ma sustinea din orice punct de vedere, il aveam pe tata care mereu stia ce I mai bine de facut si mereu era acolo cand simteam ca se termina lumea.. o aveam pe mama , care la fiecare greseala era acolo pentru a o corecta , la fiecare pas gresit era acolo , pentru a ma convinge sa incep din nou si sa nu renunt .. aveam tot ce avea un om nevoie pentru a se simtii implinit si pe deplin fericit, eram fericita, sanatoasa, implinita… Dar, cuvantul acesta care nu mi da pace “dar” .. care anuleaza absolut tot ce e in fata lui si dupa : “te iubesc .. dar .., as fi venit, dar .. , mi-ar fi placut, dar .. “ .. ajungi intr-un punct al vietii in care nu mai ai nimic , nu mai ai pe nimeni , nu mai stii nimic, nu mai simti nimic , si toata lumea pare sa te fii uitat … defapt chiar asa si e, nu doar pare …. Mi-e teama, daca e cuvantul potrivit, mi-e teama de un singur lucru in viata asta, si dupa cum bine stiu “de ce ti-e frica, nu scapi” mi-e o teama groaznica, o teama teribila de singuratate .. Dar in minuntul urmator .. realizez ca eu defapt merit toate astea, le merit cu varf si indesat.. si are mare dreptate cine spune ca “ Roata se intoarce” mereu se intoarce, cand ti-e mai bine, metaforic vorbind..merit tot ce se intampla, pentru ca si eu la randu-mi.. am dat oameni la o parte din viata mea, pentru altii, am refuzat sa-I ascult pe altii, care probabil aveau nevoie de mine in momentul acela , n-am prezentat nici cel mai mic interes cand auzeam “ te rog, asculta-ma, vreau sa vorbim” … eram nepasatoare, da acesta este cuvantul care ma defineste perfect … singurul. Diferenta dintre mine si acesti oameni care imi rasplatesc in mod constient cu aceeasi moneda, e ca mie imi pare rau .. da.. imi pare rau cand n-am fost acolo pentru un prieten, imi pare rau ca n-am dat telefonul ala la timp, imi pare rau ca i-am dat pe altii la o parte, imi pare rau ca n-am stiut sa ascult, imi pare enorm de rau ca intr-un fel sau altul “radeam” de altii .. imi pare rau ca n-am stiut sa raspund unui apel cand a fost facut, imi pare rau ca m-am lasat influentata, imi pare rau ca am crezut in minciuni,imi pare rau ca i-am tratat pe ceilalti cu superioritate, crezandu-I inferiori .. imi pare rau pentru tot ce s-a intamplat inainte si eu n-am stiu sa i-au masurile cuvenite.. Pur si simplu imi pare rau .. constienta fiind ca nu rezolv absolut nimic, macar ma impac, cu gandul ca toata lumea pleaca, la un moment dat sau altul, toata lumea pleaca de langa tine, toti se schimba, si asta urasc cel mai mult la oameni, “ cand se schimba” pentru orice ar face-o …